Postări
SCRISOARE DESCHISĂ
ADRESATĂ DOMNULUI MINISTRU DANIEL FUNERIU
ŞI NU NUMAI
Au trecut 20 de ani de reforme succesive, paralele, perpendiculare sau de sens contrar, reforme care au amestecat într-un creuzet uriaş concepte, modele, planuri cadru, competenţe cheie, strategii pe termen lung, mediu sau scurt, sisteme de evaluare, instituţii de acreditare, un talmeş balmeş care a transformat sistemul educaţional într-o ruletă rusească perfectă care trage an de an gloanţe oarbe sau reale în capul dezvoltării României.
Fiecare nouă echipă ministerială îşi aduce cu sârg contribuţia în demolarea acţiunilor predecesorilor şi punerea în loc a creaţiilor, concepţiilor, strategiilor ”salvatoare, inovatoare, de succes”.
Fiecare schimbare face să tremure din toate încheieturile anchilozate şi ruginite organigrame create pe criteriul răsplăţii obedienţei duse la absurd, perfecţionată până la cele mai mici detalii de specialiştii oportunismului politic şi al inconştienţei sinucigaşe.
Fiecare schimbare face astfel ca România să-şi piardă identitatea culturală, economică, socială, morală, identitate care, de obicei, ar trebui să facă diferenţa în promovarea intereselor României.
Fiecare schimbare aduce noi biruri pe spatele poporului român, lăsat nu numai fără identitate, dar şi fără bucata de pâine care să-i aducă vigoarea de a se uita măcar la televizor, la Loto 6 din 49 sau la Bingo, în speranţa unui ”câştig sigur”, sau la a merge la vot pentru a trimite în parlament sau la guvernare persoane care îşi pot permite să cheltuiască cel puţin 50.000 de EURO pentru că, nu-i aşa? de fapt îi investesc într-o afacere care le va aduce profit sigur.
De muncă mai vorbim oare în România? Mai practică cineva acest sport extrem, ajuns astăzi o pasăre rară, jucat cu plictiseala de rigoare şi oboseala corespunzătoare lipsei de eficienţă şi performanţă.
Oare am avut reforme structurale în învăţământul românesc, reforme care în 20 de ani să formeze o forţă de muncă calificată, specializată, plină de optimism, capabilă să producă plus valoare, prosperitate şi bunăstare?
Sau ne-am prefăcut, ca nişte bieţi diletanţi care simulează o prestaţie mai mult naivă, teatral de falsă, ştiind doar ce să facem când visăm la demnităţile râvnite pentru dulcele ciolan al puterii?
Dar hai să trecem la concret, cum ar spune maliţios un român adevărat.
În fruntea Ministerului Educaţiei a fost instalat un cercetător şcolit prin state civilizate, fără inhibiţii sau false pudori (…oare?), tânăr, cu iniţiative şi dornic de a-şi lega numele de o schimbare profundă a sistemului educaţional.
Foarte bine, în fond şi la urma urmei este o consecinţă firească a instalării unui nou guvern Boc.
Domnul ministru Funeriu nu a stat mult cu mâinile în şold, împins puţin de la spate, în mod sportiv e drept, de către domnul preşedinte Băsescu, şi s-a apucat de reforme educaţionale.
Prima reformă este o nouă abordare în politica de personal. Eficientizarea actului educaţional prin reducerea unui număr de 15.000 posturi. Atenţie, posturi, nu catedre!
Efectele acestei acţiuni reformiste: va produce o economie de 216.000.000 lei, aprox. 50.000.000 EURO.
E mult? E puţin? Cine ştie?
Pe ce se bazează această reducere reformistă? Are ea, oare, în spate o restructurare curriculară, a planului cadru, a planului de şcolarizare, a normării? Este ea subsumată unor analize de nevoi, unui plan de dezvoltare economică a României care să genereze necesitatea unor noi abordări în formarea noilor specialişti imperios solicitaţi de piaţa muncii? Au apărut strategiile structurale atât de discutate şi promovate de fiecare guvernare post-decembristă, care să relanseze economia României în baza unor tehnologii avansate şi a valorificării potenţialului cercetării româneşti? Au apărut oare, fără ca noi să ştim, institute puternice de cercetare care să exporte nu specialişti bine pregătiţi, ci creaţiile minţii lor? Există programe ţinute la secret, de reală dezvoltare a zonei rurale şi a agriculturii?
Bineînţeles că ni se va răspunde că toate acestea sunt în atenţia guvernanţilor actuali, aşa cum, completăm noi, au fost şi în atenţia a guvernanţilor predecesori.
Un singur lucru nu vedem: rezultate care să facă din România o ţară civilizată şi cu perspective clare de dezvoltare. Atât lipseşte din bunele intenţii ale guvernanţilor noştri – faptele!
Aşadar, reducerea celor 15.000 de posturi este o cerinţă prealabilă oricărui alt demers şi în funcţie de care se vor ajusta (citeşte “cârpi”) un sistem de învăţământ bulversat, agresat de prea multele reforme şi care parcă se doreşte să formeze o categorie socială nouă şi nefirească, sesizată de preşedintele Băsescu, ”tâmpiţii”.
Bugetul, bată-l vina!, e de vină, deficitul bugetar e cauza, FMI şi Uniunea Europeană sunt călăii.
Ministerul de Finanţe aruncă fumigene, era să zic fumuri şi prafuri, de când a angajat un nou purtător de cuvânt, spre spaima şi insecuritatea naţională.
Oare onor Ministerul de Finanţe a auzit de colectarea de lichidităţi prin emiterea de obligaţiuni pe termen mediu sau scurt ?
Ştie ministrul Vlădescu că americanii şi ruşii s-au împrumutat cu sume importante de la chinezi, cu costuri mult mai mici decât cele pe care le impune FMI?
Are Guvernul României o politică de domolire a politicilor hegemoniste ale băncilor comerciale care, după ce au aruncat lumea în haos, în dorinţa de îmbogăţire fără limite şi principii, promovând credite cu buletinul, pun în pericol stabilitatea şi siguranţa cetăţeanului român?
Cui îi pasă de popor? Are ce merită, circ permanent şi pâine în campaniile electorale.
Aşadar, domnule ministru Funeriu, halal să vă fie, tot CV-ul de VIP nu va putea să mă convingă de bunele dumneavoastră intenţii. Fiţi bărbat şi asumaţi-vă realitatea, realitate care ne arată pur şi simplu că vi s-a cerut să sacrificaţi, în acest moment, 15.000 de dascăli, nu pentru a reforma sistemul educaţional, nu pentru a-l eficientiza ci, pur şi simplu, pentru că România a fost gestionată prost şi bugetul este gol. În rest, nu văd la orizont nici o reformă a politicii de resurse umane în acest demers.
Urmează descentralizarea, un deziderat aşteptat deja, parcă de o eternitate ce devine din ce în ce mai efemeră.
Prima măsură anunţată de domnia voastră, domnule ministru Funeriu, vizează directorii şi directorii adjuncţi care, în opinia dumneavoastră, evident reformistă, trebuie să nu mai fie degrevaţi de o parte de catedră.
Bravos, stimabile, pe de o parte vorbim de abordări didactice diferenţiate la nivelul fiecărui elev în funcţie de structura, personalitatea, disponibilitatea la învăţare, vorbim de urmărirea traseului fiecărui elev în parte, printr-o atentă monitorizare bazată pe principii ştiinţifice de evaluare, de o nouă şi modernă prestaţie didactică, lucruri care presupun un efort şi o mobilizare permanentă din partea dascălului, iar pe de altă parte, aruncăm totul în derizoriu, cerând directorilor să se multiplice sau să fie superficiali în abordarea didactică sau managerială.
Pentru că, domnule ministru, dacă nu ştiţi, descentralizarea reală va trebui să transfere directorului de şcoală atribuţii concrete în elaborarea şi execuţia bugetului şcolii, în gestiunea politicii de resurse umane, în dezvoltarea de parteneriate cu societatea comunitară, cu mediul de afaceri, cu părinţii, în elaborarea politicilor educaţionale specifice şcolii, politici care o diferenţiază în peisajul şcolilor făcând-o mai atractivă, în administrarea instituţiei, în ansamblul problematicilor specifice de întreţinere, dezvoltare şi asigurare a condiţiilor necesare unui act didactic responsabil.
Dacă ştiaţi toate acestea, atunci demersul dumneavoastră este iresponsabil, dacă nu ştiaţi, atunci încercaţi ca înainte de a emite judecăţi, să vă informaţi.
Aşa că, domnule ministru, ori ne propunem să responsabilizăm cadrul didactic şi pe directorul de şcoală pentru a presta un act educaţional sau managerial responsabil şi îi motivăm prin asigurarea unor reale condiţii, dacă nu materiale, măcar logistice, punând la dispoziţia dascălului liniştea şi siguranţa locului de muncă, perspectiva unei vieţi ferite de agitaţii şi convulsii nefireşti create artificial, ori ne asumăm rolul unui ascultător şi disciplinat militant de partid care, răsplătit cu jucăria dorită, vrea să se joace cu ea un mandat întreg fără griji.
Dar, pentru că sunteţi la început de mandat şi pentru că nu vă cunosc decât din auzite intenţiile, sper încă, domnule ministru, că veţi reflecta cu atenţie la rolul pe care vi l-aţi asumat şi veţi înţelege că România nu îşi mai poate permite experimente, folosind pe post de cobai copiii şi dascălii acestora.
Vă sfătuiesc să vă gândiţi cu atenţie la ce puteţi declanşa şi vă asigur că nu va fi un gest nebărbătesc să renunţaţi, dacă nu puteţi să înţelegeţi un lucru pe care toată lumea îl ştie, dar nimeni nu-l respectă: la educaţie, fotbal şi politică toată lumea se pricepe, de aceea nu avem un sistem educaţional stabil, performant şi adecvat unor scopuri clare de dezvoltare a României, fotbalişti care să fie ofertaţi la sume cu multe zerouri şi politicieni mai presus de orice bănuială că atunci când au promis, nu au stat cu mâna la spate şi degetele încrucişate.
În rest, să auzim numai de bine !
Prof. Ioan Leon Naroşi
Preşedinte executiv al Federaţiei Educaţiei Naţionale şi
Preşedinte al Sindicatului Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Învăţământ
marți, 5 ianuarie 2010
joi, 24 decembrie 2009
Sărbători fericite !
Sacrele sarbatori ale Craciunului si ale Noului An – 2010 ne prilejuiesc bucuria de a va adresa calduroase urari de sanatate, bucurii si prosperitate !
Fie ca in vremurile ce urmeaza sa fim si mai mult uniti in tot ceea ce intreprindem, spre binele tuturor celor care isi dedica viata, cariera, pasiunea in folosul scolii, al educatiei – dascali, elevi, parinti, personal de toate categoriile si din toate formele de organizare ale invatamantului romanesc.
La multi ani !
Sindicatul Functionarilor Publici si Personalului Contractual din Invatamant,
Presedinte,
Ioan Leon Narosi
Fie ca in vremurile ce urmeaza sa fim si mai mult uniti in tot ceea ce intreprindem, spre binele tuturor celor care isi dedica viata, cariera, pasiunea in folosul scolii, al educatiei – dascali, elevi, parinti, personal de toate categoriile si din toate formele de organizare ale invatamantului romanesc.
La multi ani !
Sindicatul Functionarilor Publici si Personalului Contractual din Invatamant,
Presedinte,
Ioan Leon Narosi
joi, 9 aprilie 2009
Manual de abordare ministerial
De sute de ani în sistemele democrate, aparţinând ţărilor civilizate, se predau şi se preiau guverne, ministere, instituţii publice. Este în fond un exerciţiu democratic dictat de popor prin votul electoral ”vox populi, vox dei” cum spuneau latinii cu mii de ani în urmă, recunoscând vocea cetăţii şi supunându-se ei.
Guvernanţii vin şi pleacă lăsând în urma lor rezultatele programelor de guvernare transformate în investiţii în infrastructură modernă, politici fiscale, politici macroeconomice, deficite bugetare, inflaţie, relansare economică sau recesiune, fiecare după capacitatea lor strategică (eram tentat pentru o clipă să spun fiecare după facultăţi – parafrazând un mare scriitor român).
Cei care pleacă lasă ceva şi cei care vin preiau ce au lăsat primii şi aplică programul lor politic pentru a îmbunătăţi sau strica ce au preluat, pentru a relaxa sau încorda, pentru a susţine creşterea economică sau pentru a provoca recesiuni, fiecare după inspiraţie şi transpiraţie. Însă, în mod cert pleacă în demersul lor de la ce au preluat, de la zestrea lăsată, de la nişte rezultate predate de cei de dinaintea lor.
Veţi fi tentată să spuneţi, doamnă ministru, că nu înţelegeţi rostul acestei introduceri atâta timp cât ea spune, nu-i aşa, banalităţi legate de o procedură standard.
Ei bine, doamnă ministru, această banalitate în predarea şi primirea unui minister, la noi nu se prea potriveşte de loc, şi o să vă spun de ce.
Cel care pleacă, după ce evidenţa plecării devine certitudine, începe o activitate terifiantă de distrugere a tuturor documentelor rezultate în urma activităţilor desfăşurate, sute de kg. de hârtie sunt tocate, uneori arse dar, în mod cert, distruse prin orice mijloc, mai mult sau mai puţin convenţional. Unele sunt luate acasă şi păstrate sub cheie pentru zile gri sau negre, doamne fereşte. Evident, scapă doar acele documente pe care funcţionari grijulii le pitesc, pentru orice eventualitate, caz în care binele ţării va fi aşezat deasupra propriilor interese morale şi printr-un efort care le va pricinui mari traume de conştiinţă, le vor preda celui care vine pentru a salva ce încă se mai poate salva, după catastrofica conducere de până atunci.
Aşa că cel care pleacă, adeseori nu lasă nimic, sau oricum prea puţin, incomplet şi evaziv prezentat.
Cel care vine, preia biroul, scaunul ministerial, un personal, în mare parte, considerat ostil şi o grea moştenire intuită de capacitatea lor paranormală de anticipaţie a evenimentelor ce vor veni ca urmare a acesteia.
Vor urma igienizări, înlocuiri, vizite de documentare, audienţe, şi organigrama.
Organigrama – cuvânt dătător de fiori pentru funcţionarii actuali şi dătător de frisoane de nerăbdare pentru cei aflaţi în anticamera ministerială, transpiraţi şi obosiţi, dar, neclintiţi în aşteptarea binecuvântatului ciolan răsplătitor pentru credinţa lor nestrămutată în partid şi persoana noului ministru.
Organigrama – cuvânt misterios, plămădit, in creuzete bine ascunse, de către strategi fideli unor cauze numai de ei ştiute, ambiţioşi, generoşi cu cei apropiaţi, dar mai ales atenţi să nu supere vreun şef influent.
Apoi, când lucrurile se vor fi aşezat pe făgaşul lor, vor răsufla uşuraţi, scuipând în sân cei care nu vor fi daţi afară, vor exubera de bucurie cei răsplătiţi cu noile funcţii ministeriale şi vor înjura de partid şi ministru cei care, deşi s-au jertfit pe altarul numai de ei ştiut, au fost trataţi cu un refuz politicos.
În rest, nimic nou sub soare! Vor urma zile şi nopţi de frământări, agitaţie, teamă, bucurii, chilipiruri, fotografii, inaugurări, festivităţi, lucrări executate de pe o zi pe alta în mare grabă, rapoarte bine documentate prin vorbe măiastru meşteşugite şi resemnare, multă resemnare.
Dar, pentru că, sunt convins, mulţi mă vor acuza de răutate şi exagerări veninoase, voi încerca doamnă ministru, fără a avea îndrăzneala de a considera că voi spune lucruri de nimeni ştiute, dar cu credinţa că e de datoria celui care critică să şi propună soluţii, să vă transmit câteva păreri personale despre ceea ce cred eu că, ar fi normal să se întâmple în faza organizării ministerului după o schimbare de mandat.
1. Programul de Guvernare: ar trebui să fie angajamentul sacru în faţa poporului căruia i-a fost prezentat ca suprem argument, mobilizator şi dătător de speranţă într-o lume mai bună, prosperă, civilizată, sigură, liniştită, angajamentul sacru care nu trebuie transformat în drog amăgitor pentru atingerea unor ambiţii politice, ci în mod firesc, trebuie atent aşezat la căpătâiul, la temelia demersurilor de început de mandat. Iertaţi-mi, vă implor, naiva credinţă într-un firesc de-altminteri simplu şi curat. Ştiu, vorbesc de lucruri sfinte care l-ar face până şi pe Dan Diaconescu să renunţe la zâmbetul ascuns ştrengăreşte în spatele palmei, în favoarea hohotelor de râs dătătoare de convulsii greu stăpânite, de îmbrăţişarea burţii cu ambele mâini în disperarea de a evita o lovitură de dambla. Iertaţi-mi, vă implor, naivităţile, pentru că ele vin normal din dorinţa de a trăi într-o lume normală.
Din păcate, chiar dacă unii vor considera exagerat, la noi, după înşfăcarea puterii, Programul de Guvernare devine simplă maculatură nefolositoare nici măcar acolo unde eram, pentru o clipă, tentat să spun.
Aşa că, doamnă ministru, iată cum cred eu că ar trebui croită organigrama. În primul rând ea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minimale:
- Să aibă capacitatea de a creea, prin definirea compartimentelor funcţionale, premisele favorabile realizării Programului de Guvernare;
- Să valorifice optimal resursa umană avută la dispoziţie prin alocarea de atribuţii şi responsabilităţi individuale în funcţie de capacitatea şi expertiza profesională bine probată de către fiecare angajat în parte;
- Să asigure prin structură, fluxuri de comunicare şi circulaţie a informaţiei, colaborarea intercompartimentală, munca în echipă, capacitatea de a lua decizii justificate, bine argumentate şi motivate, clar formulate, fără echivocuri sau interpretări, testate ca şi capacitate de acceptare şi absorbţie de către sistem, luate în timp real ca un demers iniţiat şi nu reactiv, astfel încât măsura reglementată să apară în mod logic ca o componentă solidă într-o construcţie prefigurată prin Programul de Guvernare şi racordată implicit la o strategie asumată.
- Să asigure cadrul corespunzător de aplicare a deciziilor prin dezvoltarea capacităţilor de recepţie şi operaţionalizarea acestora de către structurile administrative ministeriale sau descentralizate şi aducerea, în timp util, la cunoştinţa beneficiarilor direcţi şi indirecţi, a măsurilor şi reglementărilor ce decurg din aceste decizii.
- Să asigure premisele creării de culoare/căi de comunicare şi informare interumană şi intercompartimentală scurte, eficiente, deparazitate şi degajate de influenţe colaterale, astfel încât să nu existe expertize paralele, venite din surse diferite şi care se bat adeseori cap în cap. Fiecare expertiză trebuie să urmeze drumul cel mai scurt şi complet de la expert spre decident.
- Să asigure garanţia repartizării adecvate a sarcinilor în mod transparent, fără ambiguităţi, astfel încât acestea să fie corect direcţionate şi uşor de urmărit pe traseul lor de la soluţie la decizie.
- Să realizeze o corectă şi echilibrată încărcare a fiecărui compartiment.
- Să asigure accesul uşor şi rapid la portofoliul de sarcini pe care fiecare compartiment l-a primit spre rezolvare, la expertiza făcută, la soluţia propusă decidentului şi la efectele ce au decurs din rezolvarea sarcinilor primite, astfel încât conducerea ministerului să aibă permanent o imagine completă şi reală asupra eficienţei compartimentelor, în demersurile de îndeplinire a Programului de Guvernare şi a strategiei asumate.
- Să asigure fiecărui angajat confortul şi liniştea necesară pentru a-şi exercita atribuţiile specifice şi pentru a fi recompensat corespunzător muncii prestate, sens în care este nevoie de o corelare între atribuţiile prevăzute de fişa postului, numărul de posturi din configuraţia organigramei şi un buget corect şi îndestulător pentru îndeplinirea acestor atribuţii.
-
Iată, doamnă ministru, o viziune personală asupra cerinţelor minimale care ar trebui aşezate la baza demersului de realizare a organigramei ministeriale, ca prim pas în preluarea unui nou mandat şi în îndeplinirea prevederilor Programului de Guvernare şi implicit a unei strategii de dezvoltare, asumată de către întreaga clasă politică.
Pentru că mi-aş dori să discutăm despre toate acestea fără precipitare, aşa cum până acua m-aţi onorat, mă opresc aici, aşteptând invitaţia domniei voastre.
Petru discuţii despre descentralizare, absorbţia fondurilor comunitare şi alte chestiuni importante, vă voi deranja foarte curând.
Preşedinte al SFPPCI
Preşedinte executiv FEN
Ioan Leon Naroşi
Guvernanţii vin şi pleacă lăsând în urma lor rezultatele programelor de guvernare transformate în investiţii în infrastructură modernă, politici fiscale, politici macroeconomice, deficite bugetare, inflaţie, relansare economică sau recesiune, fiecare după capacitatea lor strategică (eram tentat pentru o clipă să spun fiecare după facultăţi – parafrazând un mare scriitor român).
Cei care pleacă lasă ceva şi cei care vin preiau ce au lăsat primii şi aplică programul lor politic pentru a îmbunătăţi sau strica ce au preluat, pentru a relaxa sau încorda, pentru a susţine creşterea economică sau pentru a provoca recesiuni, fiecare după inspiraţie şi transpiraţie. Însă, în mod cert pleacă în demersul lor de la ce au preluat, de la zestrea lăsată, de la nişte rezultate predate de cei de dinaintea lor.
Veţi fi tentată să spuneţi, doamnă ministru, că nu înţelegeţi rostul acestei introduceri atâta timp cât ea spune, nu-i aşa, banalităţi legate de o procedură standard.
Ei bine, doamnă ministru, această banalitate în predarea şi primirea unui minister, la noi nu se prea potriveşte de loc, şi o să vă spun de ce.
Cel care pleacă, după ce evidenţa plecării devine certitudine, începe o activitate terifiantă de distrugere a tuturor documentelor rezultate în urma activităţilor desfăşurate, sute de kg. de hârtie sunt tocate, uneori arse dar, în mod cert, distruse prin orice mijloc, mai mult sau mai puţin convenţional. Unele sunt luate acasă şi păstrate sub cheie pentru zile gri sau negre, doamne fereşte. Evident, scapă doar acele documente pe care funcţionari grijulii le pitesc, pentru orice eventualitate, caz în care binele ţării va fi aşezat deasupra propriilor interese morale şi printr-un efort care le va pricinui mari traume de conştiinţă, le vor preda celui care vine pentru a salva ce încă se mai poate salva, după catastrofica conducere de până atunci.
Aşa că cel care pleacă, adeseori nu lasă nimic, sau oricum prea puţin, incomplet şi evaziv prezentat.
Cel care vine, preia biroul, scaunul ministerial, un personal, în mare parte, considerat ostil şi o grea moştenire intuită de capacitatea lor paranormală de anticipaţie a evenimentelor ce vor veni ca urmare a acesteia.
Vor urma igienizări, înlocuiri, vizite de documentare, audienţe, şi organigrama.
Organigrama – cuvânt dătător de fiori pentru funcţionarii actuali şi dătător de frisoane de nerăbdare pentru cei aflaţi în anticamera ministerială, transpiraţi şi obosiţi, dar, neclintiţi în aşteptarea binecuvântatului ciolan răsplătitor pentru credinţa lor nestrămutată în partid şi persoana noului ministru.
Organigrama – cuvânt misterios, plămădit, in creuzete bine ascunse, de către strategi fideli unor cauze numai de ei ştiute, ambiţioşi, generoşi cu cei apropiaţi, dar mai ales atenţi să nu supere vreun şef influent.
Apoi, când lucrurile se vor fi aşezat pe făgaşul lor, vor răsufla uşuraţi, scuipând în sân cei care nu vor fi daţi afară, vor exubera de bucurie cei răsplătiţi cu noile funcţii ministeriale şi vor înjura de partid şi ministru cei care, deşi s-au jertfit pe altarul numai de ei ştiut, au fost trataţi cu un refuz politicos.
În rest, nimic nou sub soare! Vor urma zile şi nopţi de frământări, agitaţie, teamă, bucurii, chilipiruri, fotografii, inaugurări, festivităţi, lucrări executate de pe o zi pe alta în mare grabă, rapoarte bine documentate prin vorbe măiastru meşteşugite şi resemnare, multă resemnare.
Dar, pentru că, sunt convins, mulţi mă vor acuza de răutate şi exagerări veninoase, voi încerca doamnă ministru, fără a avea îndrăzneala de a considera că voi spune lucruri de nimeni ştiute, dar cu credinţa că e de datoria celui care critică să şi propună soluţii, să vă transmit câteva păreri personale despre ceea ce cred eu că, ar fi normal să se întâmple în faza organizării ministerului după o schimbare de mandat.
1. Programul de Guvernare: ar trebui să fie angajamentul sacru în faţa poporului căruia i-a fost prezentat ca suprem argument, mobilizator şi dătător de speranţă într-o lume mai bună, prosperă, civilizată, sigură, liniştită, angajamentul sacru care nu trebuie transformat în drog amăgitor pentru atingerea unor ambiţii politice, ci în mod firesc, trebuie atent aşezat la căpătâiul, la temelia demersurilor de început de mandat. Iertaţi-mi, vă implor, naiva credinţă într-un firesc de-altminteri simplu şi curat. Ştiu, vorbesc de lucruri sfinte care l-ar face până şi pe Dan Diaconescu să renunţe la zâmbetul ascuns ştrengăreşte în spatele palmei, în favoarea hohotelor de râs dătătoare de convulsii greu stăpânite, de îmbrăţişarea burţii cu ambele mâini în disperarea de a evita o lovitură de dambla. Iertaţi-mi, vă implor, naivităţile, pentru că ele vin normal din dorinţa de a trăi într-o lume normală.
Din păcate, chiar dacă unii vor considera exagerat, la noi, după înşfăcarea puterii, Programul de Guvernare devine simplă maculatură nefolositoare nici măcar acolo unde eram, pentru o clipă, tentat să spun.
Aşa că, doamnă ministru, iată cum cred eu că ar trebui croită organigrama. În primul rând ea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minimale:
- Să aibă capacitatea de a creea, prin definirea compartimentelor funcţionale, premisele favorabile realizării Programului de Guvernare;
- Să valorifice optimal resursa umană avută la dispoziţie prin alocarea de atribuţii şi responsabilităţi individuale în funcţie de capacitatea şi expertiza profesională bine probată de către fiecare angajat în parte;
- Să asigure prin structură, fluxuri de comunicare şi circulaţie a informaţiei, colaborarea intercompartimentală, munca în echipă, capacitatea de a lua decizii justificate, bine argumentate şi motivate, clar formulate, fără echivocuri sau interpretări, testate ca şi capacitate de acceptare şi absorbţie de către sistem, luate în timp real ca un demers iniţiat şi nu reactiv, astfel încât măsura reglementată să apară în mod logic ca o componentă solidă într-o construcţie prefigurată prin Programul de Guvernare şi racordată implicit la o strategie asumată.
- Să asigure cadrul corespunzător de aplicare a deciziilor prin dezvoltarea capacităţilor de recepţie şi operaţionalizarea acestora de către structurile administrative ministeriale sau descentralizate şi aducerea, în timp util, la cunoştinţa beneficiarilor direcţi şi indirecţi, a măsurilor şi reglementărilor ce decurg din aceste decizii.
- Să asigure premisele creării de culoare/căi de comunicare şi informare interumană şi intercompartimentală scurte, eficiente, deparazitate şi degajate de influenţe colaterale, astfel încât să nu existe expertize paralele, venite din surse diferite şi care se bat adeseori cap în cap. Fiecare expertiză trebuie să urmeze drumul cel mai scurt şi complet de la expert spre decident.
- Să asigure garanţia repartizării adecvate a sarcinilor în mod transparent, fără ambiguităţi, astfel încât acestea să fie corect direcţionate şi uşor de urmărit pe traseul lor de la soluţie la decizie.
- Să realizeze o corectă şi echilibrată încărcare a fiecărui compartiment.
- Să asigure accesul uşor şi rapid la portofoliul de sarcini pe care fiecare compartiment l-a primit spre rezolvare, la expertiza făcută, la soluţia propusă decidentului şi la efectele ce au decurs din rezolvarea sarcinilor primite, astfel încât conducerea ministerului să aibă permanent o imagine completă şi reală asupra eficienţei compartimentelor, în demersurile de îndeplinire a Programului de Guvernare şi a strategiei asumate.
- Să asigure fiecărui angajat confortul şi liniştea necesară pentru a-şi exercita atribuţiile specifice şi pentru a fi recompensat corespunzător muncii prestate, sens în care este nevoie de o corelare între atribuţiile prevăzute de fişa postului, numărul de posturi din configuraţia organigramei şi un buget corect şi îndestulător pentru îndeplinirea acestor atribuţii.
-
Iată, doamnă ministru, o viziune personală asupra cerinţelor minimale care ar trebui aşezate la baza demersului de realizare a organigramei ministeriale, ca prim pas în preluarea unui nou mandat şi în îndeplinirea prevederilor Programului de Guvernare şi implicit a unei strategii de dezvoltare, asumată de către întreaga clasă politică.
Pentru că mi-aş dori să discutăm despre toate acestea fără precipitare, aşa cum până acua m-aţi onorat, mă opresc aici, aşteptând invitaţia domniei voastre.
Petru discuţii despre descentralizare, absorbţia fondurilor comunitare şi alte chestiuni importante, vă voi deranja foarte curând.
Preşedinte al SFPPCI
Preşedinte executiv FEN
Ioan Leon Naroşi
marți, 24 martie 2009
Memoriu către doamna ministru Ecaterina Andronescu
SINDICATUL FUNCŢIONARILOR PUBLICI ŞI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN ÎNVĂŢĂMÂNT
AFILIAT FEDERAŢIEI EDUCAŢIEI NAŢIONALE
Nr. 10 / 24.03.2009
Către
Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării
Doamnei Ministru Ecaterina Andronescu
Doamnă ministru Ecaterina Andronescu, am fi rămas la fel de puţin vizibili, aşa cum ne-aţi catalogat, rămânând fideli dialogului şi negocierilor, fără a ne dori mutarea acestora în sfera vizibilităţii mediatice dacă ultimele evenimente nu ne-ar fi produs frisoane de nelinişte faţă de măsurile pe care conducerea ministerului le-a promovat sau urmează să le promoveze.
Rămânem fideli crezului nostru şi anume că Sistemul Educaţional nu este o sumă de instituţii la care părinţii apelează pentru a ocupa timpul copiilor lor, pentru ca ei să primească o serie de informaţii ştiinţifice, culturale, tehnice, sportive, pentru ca aceştia să primească o diplomă ce atestă parcurgerea unui ciclu şcolar, diplomă care poate da bine la un CV, aşa cum mulţi sunt tentaţi să creadă.
Şcoala este instituţia fundamentală care formează forţa de muncă a societăţii, resursa umană necesară unei societăţi prospere şi civilizate, viitorul cetăţean responsabil, bine pregătit şi capabil să îndeplinească un rol activ şi eficient în cadrul comunităţii.
Dacă cei responsabili ar privi în acest mod Şcoala, ar înţelege un lucru simplu, dar elementar: “Şcoala trebuie să facă parte din orice strategie de dezvoltare, fie ea economică, socială, culturală, civică a oricărei comunităţi responsabile”. Mai mult chiar, Şcoala trebuie aşezată în centrul oricărei strategii de dezvoltare.
Ce se întâmplă acum? Şcoala nu numai că nu este aşezată în centrul strategiei de dezvoltare a României, ea, practic nici nu face parte din această strategie.
Se repetă greşeli devenite adevărate cutume, se modifică planurile cadru doar pentru a se micşora numărul de ore petrecut de elevi la clasă, fără nici cea mai mică analiză a nevoilor de formare, în baza unei strategii de dezvoltare economică, socială, culturală, sportivă, se restructurează planul de şcolarizare fără aceeaşi analiză de nevoi, heirupist, în grabă, împotriva oricăror reguli strategice, parcă doar pentru a puncta mai repede acţiuni şi demersuri care să poată fi prezentate ca realizări şefilor politici, se anulează investiţii aprobate de vechea conducere ministerială, doar pentru că le aparţin acelora şi nu actualilor conducători, se anulează decizii luate de instituţii abilitate de legi aflate în vigoare, doar pentru că ele au fost luate într-o altă perioadă politică, de către altă conducere a ministerului.
Rămâne să te întrebi, la fiecare schimbare politică a guvernului, pe ce mâini ticăloase a fost România până la venirea noilor conducători, pentru ca această întrebare să revină, la următoarea schimbare politică, în defavoarea prezentului. România, astfel, îşi devorează instituţiile statului prin acţiunile celor care conduc aceste instituţii, conducători care atunci când sunt la putere sau opoziţie, se miră de ce sondajele invocă constant lipsa de încredere a cetăţenilor români în instituţiile statului.
De vină este lipsa unor strategii solide, elaborate de specialişti, nu de politicieni, bazate pe realităţi şi prognoze şi orientate spre dezvoltarea României şi nu pe susţinerea orgoliilor politice ale celor aflaţi la putere, oricare ar fi ei.
Pentru cei care nu ştiu, iată cum s-a reformat sistemul educaţional din Japonia. Japonia, atunci când a constatat că SUA au ajuns la un nivel de dezvoltare care a produs un reviriment fără precedent reuşind să-i depăşească sub aspect economic, a hotărât că este momentul reformării Sistemului Educaţional, singurul, în viziunea lor, care putea revigora economia naţională.
Guvernul Japoniei a adunat academicieni, specialişti în economie, oameni de ştiinţă, oameni de cultură, sportivi şi le-a dat o temă de dezbatere, la care ei trebuiau să dea un răspuns: “Spre ce fel de economie trebuie să se îndrepte Japonia pe termen scurt, mediu şi lung, pentru a redeveni lider pe piaţa mondială?”.
După cinci ani cei puşi la treabă au dat un răspuns şi, în baza lui, Şcoala Japoneză a fost reformată, în sensul că şi-a modificat conţinuturile de predare pentru a forma specialişti în domeniile de dezvoltare stabilite prin adoptarea strategiei de dezvoltare a Japoniei. Bineînţeles că nu s-a pus nici o clipă problema finanţării educaţiei, au făcut socotelile costurilor reformei şi au finanţat sistemul educaţional.
La noi ce au însemnat reformele succesive ale sistemului educaţional? Schimbarea titulaturii ministerului, schimbarea, aproape anual, a sistemului de evaluare a elevilor, emiterea unor acte normative care să facă “invulnerabilă” obiectivitatea acestor evaluări, transformarea unor licee în colegii, modificarea conţinuturilor de predare după diferite modele europene sau transatlantice, uitând esenţialul – aceste modele nu aveau nici o legătură cu ţara noastră – vezi ce au făcut japonezii.
Mai putem spune că reforma a mai însemnat şi construirea câtorva şcoli la preţuri europene, s-au achiziţionat microbuze care să transporte copiii unor sate izolate la centrele de comună, s-au făcut unele reparaţii şi au fost formaţi profesori în baza unor proiecte de formare care nu au fost racordate în mod efectiv la o strategie coerentă de dezvoltare a sistemului educaţional, în funcţie de nevoile economice şi sociale ale României.
Apoi, putem vorbi de distrugerea infrastructurii de timp liber, a bazelor sportive, a taberelor şcolare, a bazelor de agrement, a palatelor şi cluburilor copiilor, a cluburilor sportive şcolare etc.
A propos, a avut cineva curiozitatea să verifice tot ce s-a întâmplat în 20 de ani cu bazele de agrement ale copiilor, cu bazele sportive pe care le utilizau copiii României, cu Palatele şi Cluburile Copiilor sau Cluburile Şcolare Sportive din România?
Dacă o veţi face dvs, o să fiţi oripilată de rapacitatea cu care s-au distrus bunuri comunitare care odinioară au fost construite pentru copiii României.
Dar, să trecem din sfera teoriei în cea a concretului, pentru a nu fi acuzaţi că generalizăm fără a exemplifica lucruri concrete.
1. Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării se gândeşte, în an de criză (neanticipată anul trecut când, promisiunile electorale deşănţate lăsau să se înţeleagă că în România va curge lapte şi miere în anul 2009) să desfiinţeze şcolile de arte şi meserii şi să reînfiinţeze liceele tehnologice. Trecem peste faptul că unii dintre cei care neagă performanţa acestor şcoli au susţinut cu ani în urmă înfiinţarea lor, arătând binefacerile pe care aceste şcoli le vor aduce sistemului de învăţământ şi întrebăm: câţi profesori şi câţi elevi vor fi afectaţi de această măsură? S-a întrebat cineva ce statut vor avea peste ani absolvenţii şcolilor de arte şi meserii şi cum vor justifica aceştia pe piaţa muncii pregătirea lor, atât timp cât ministerul consideră această pregătire un eşec de proporţii? Pe banii cui vor fi recuperaţi profesional aceşti elevi care, se dovedeşte, au fost cobaii unui experiment nereuşit. Ştie doamna ministru că, ascultând argumente veninoase, venite de la lăudătorii de serviciu, aceeaşi care i-au cântat şi domniei sale prohodul când a plecat din minister, lasă pe drumuri, în plină criză financiară, profesori, maiştri instructori care au în grijă familii împovărate de “beneficiile” crizei mondiale? Negarea unei evaluări făcute de ARACIP, pornind de la simplu motiv “cuiva nu-i place de careva”, aduce atingere instituţiilor evaluate pe bani grei, după procedurile legale aflate în vigoare, lăsând arbitrariul în hotărârea soartei acestor instituţii. Exemplul Şcolii de Arte şi Meserii din Bistriţa nu poate să nu fie cunoscut, având în vedere că Secretarul de stat Doina Pană vine din acest oraş. Această instituţie a cheltuit din bani publici peste 10.000 RON pentru evaluarea şi autorizarea unor clase de liceu. A obţinut autorizarea, dar conducerea ministerului nu o recunoaşte. Pe banii cui, întreb, evident – retoric, se va repara această nedreptate? Profesorii acestei şcoli care aşteaptă neliniştiţi un răspuns care să le dea speranţa păstrării unui loc de muncă sau trecerea lor în şomaj, ai cui sunt şi cine le asigură cadrul firesc, relaxat, pentru ca ei să-şi poată exercita munca? Evident, sunt nesemnificativi în faţa dorinţelor inovatoare, doar ministerul este şi al inovării, fiind doar nişte victime colaterale crizei mondiale.
2. După ce ministerul a dat un semnal reformator în reaşezarea instituţiilor din sistem a trecut, nu-i aşa, la planurile cadru. Acestea au fost elaborate într-un timp record demn de înscrierea în paginile Cărţii Recordurilor, monopolizată în ultimul timp de către concurenţii români care se întrec în tot felul de proiecte culinare, pentru a fi înscrişi ca mari performeri. Astfel, elevul român va fi degrevat de o serie de activităţi care nu fac altceva decât să-i ocupe timpul, obosindu-l inutil şi exemplificăm materiile văduvite prin micşorarea orelor de predare: Educaţie -Fizică, Arte, Limbi moderne etc. Halal să ne fie! Iată cum am decongestionat timpul de învăţare al elevilor şi cum am creat premisele racordării sistemului educaţional la o strategie de dezvoltare de nimeni ştiută. Nu sunt profesor al vreunei discipline “reformate” şi nici adeptul unui învăţământ excedentar elitist, recunosc şi susţin necesitatea unui plan cadru aerisit, dar el trebuie adecvat unor scopuri bine definite şi nu unor premise aşezate ca singur argument renovator. Haideţi să hotărâm odată în ce Românie vrem să trăim şi apoi să stabilim conţinuturile de predare şi ponderea lor ca discipline de învăţământ, altfel devin şi eu sceptic şi mă voi întreba ce interese joacă această carte periculoasă care, lasă viitorul ţării pe mâna arbitrariului, pregătindu-l parcă să îmbătrânească repede şi urât, valorificând în zone periculoase învăţătura “fericiţi cei săraci cu duhul”.
3. Între priorităţile ministerului se numără şi stabilirea unui sistem obiectiv şi eficient de evaluare a performanţei profesorului în vederea salarizării diferenţiate. Şi iată evaluatorii: elevii, părinţii, reprezentanţii autorităţii locale şi, în sfârşit, instituţiile coordonatoare ale şcolii. La prima vedere – foarte european şi reformist. Dar, au elevii şi părinţii acestora practica şi competenţele unei evaluări obiective? În baza căror criterii vor face aceştia aprecierea evaluării? Cât de obiectivă va fi aceasta, ştiut fiind faptul că toată lumea se pricepe la educaţie? Oare nu vor fi apreciaţi acei profesori care vor fi “atenţi” la dorinţele elevilor şi părinţilor şi vor fi mai puţin exigenţi la notare? Oare poliţiştii nu ar trebui să fie evaluaţi de infractori, procurorii de inculpaţi, judecătorii de către cei condamnaţi şi politicienii de Dumnezeu, că doar au jurat pe Biblie? Aleşii locali, după ce vor rezolva problemele urbei, se vor aduna la o şezătoare în care profesorul va sta umil şi va aştepta judecarea raportului lui de activitate de către tractoristul Gicu şi coana Miţa, care, nu-i aşa?, are onoarea reperată de către domn primar… Mă întreb, şi-mi cer scuze, doamna ministru, pentru lipsa de inspiraţie în alegerea cuvintelor pe care le-am asociat protestului meu, pe cine reprezentaţi dumneavoastră în fruntea ministerului? Mi-e greu să cred că profesorii se vor considera reprezentaţi în aceste condiţii. Da, doamnă ministru, profesorii, învăţătorii, educatoarele au nevoie de criterii de evaluare obiectivă, care să-i stimuleze şi să le recompenseze meritele, dar acestea trebuie identificate, enunţate fără echivoc şi aplicate consecvent de către cei în drept, respectiv de către cei care le coordonează activitatea, dar cu o condiţie – aceştia, conducătorii, să fie numiţi pe criterii de competenţă managerială şi nu pentru că au contribuit la aducerea la putere a unui partid, şi aici, avem o mare problemă.
4. Ne ascundem în spatele depolitizării structurilor administrative, dar câtă ipocrizie credeţi că mai poate înghiţi acest popor? Oare nu ştiţi că şefii şi colegii politici aşteaptă la fiecare schimbare răsplata faţă de “munca” depusă în folosul partidului, pentru contribuţia personală în aducerea acestuia la putere şi, pe cale de consecinţă, accesul la ciolanul guvernării, oricare ar fi acesta? Oare nu ştim cu toţii că după schimbarea guvernului urmează o asiduă şi obositoare muncă de împărţire a puterii, până la nivelul portarului de instituţie? Oare nu ştiţi că se împart demnităţi, funcţii, portofolii, până şi locurile de parcare privilegiate? Oare nu ştiţi că sunt irosite luni bune până ce actul de guvernare poate fi exercitat, chiar şi aşa, cum este el exercitat de 20 de ani? Acum sunteţi pe cale să acceptaţi numirea directorilor de către primari, invocând măsuri de descentralizare. Asta da, măsură de descentralizare, vom avea în şcoli directori proporţional cu procentul câştigat la aleceri …% PSD, ….%PD-L,….%PNL,…..%UDMR. Oare ştiţi că în minister nici un funcţionar nu poate să-şi prefigureze o carieră bazată pe competenţă şi neaservită politic? Sunt convins că nu vă spun lucruri neştiute, dar, atunci, haideţi să renunţăm la ipocrizie şi să legiferăm că la fiecare schimbare politică se schimbă politic şi structura administrativă. Sunt sigur că, în felul acesta, dacă nu aţi avea subalterni mai competenţi, măcar aceştia ar fi mai sinceri faţă de dumneavoastră şi mai liberi să slujească cu devotament partidul care i-a răsplătit. Cu toate că, dacă mă gândesc mai bine, s-ar putea să aveţi şi surprize. Aşa că, doamna ministru, vă cer să meditaţi şi să luaţi o poziţie fără echivoc în ceea ce priveşte numirea directorilor de şcoală şi nivelul până la care veţi face epurări politice în minister, dar mai ales în inspectoratele şcolare. Pentru că, doamnă ministru, ei mai speră ca eu să le reprezint interesele şi vă asigur că le voi reprezenta.
5. Palatele şi cluburile copiilor au redevenit cenuşăresele nedorite ale sistemului de învăţământ, copilul nedorit,care totuşi se încăpăţânează să existe şi pe care sistemul îl lasă să moară încet, dar sigur. Odată, cu ani în urmă, mi-aţi dat speranţa că înţelegeţi importanţa acestor instituţii şi m-aţi făcut să dau speranţă celor care îşi desfăşurau activitatea în aceste instituţii că, în sfârşit, cineva le înţelege rostul şi le apreciază munca. Acum văd o schimbare de atitudine. Investiţii, aprobate pentru construirea unor palate sau cluburi care şi-au pierdut spaţiile în urma unor revendicări sau interese imobiliare, au fost abandonate fără explicaţii. Palatele şi cluburile copiilor sunt pasate între autoritatea ministerului şi autorităţile locale, fără o fundamentare şi protecţie instituţională legiferată. Personal abandonat şi folosit doar pentru debuşee în rezolvarea crizelor de reducere de personal. Proiecte educative dezvoltate de către aceste instituţii, subfinanţate de către “viziunea” profesionistă a unora de la buget finanţe, care, nu-i aşa?… .au ţinut ministerul în stare de funcţionare şi, evident, vă vor demonstra, apocaliptic, pe ce bombă staţi şi dumneavoastră şi cât de protectori sunt ei, aşa că nu-i aşa?, le veţi accepta şi dumneavoastră politicile arhaice de elaborare şi execuţie a bugetului ministerului, pentru ca, atunci când va veni un alt ministru, să constate că – noroc cu ei, că a avut cine conduce ministerul. Astfel, concret Timişoara, Bistriţa, Zalăul, Aradul, Baia-Mare şi alte localităţi au rămas fără spaţii de timp liber, cu proiecte de investiţii abandonate, lăsaţi să se descurce singuri. Dar, sunt convins, toate acestea le ştiţi şi cei care ar trebui să vă propună soluţii au şi făcut-o, astfel încât lucrurile “rămân cum s-a stabilit”.
6. Cluburile Sportive Şcolare instituţii de excelenţă în sportul şcolar se bucură de acelaşi tratament atent supravegheat de minţi diabolice, care parcă există doar cu un singur scop, acela de a distruge tot ce încă mai funcţionează. Cluburile Sportive Şcolare îşi desfăşoară activitatea în condiţii de care le-ar fi jenă şi ţărilor din lumea a treia sau a patra. Au o infrastructură neadecvată şi sunt singurele care mai luptă pentru ca tinerii României să se dezvolte sănătos şi să obţină performanţe sportive de excepţie. Au parte de subfinanţare, ameninţări, venite chiar din minister, prin care sunt atenţionaţi că, dacă spun ce-i doare şi cu ce probleme se confruntă, vor fi desfiinţaţi, de şicane şi de incertitudini. Aţi ascultat vreo dată pe cei care lucrează în Cluburile Sportive Şcolare? Nu au elocinţa unei retorici academice, dar sunt cinstiţi şi pasionaţi în munca pe care o fac şi nu cer foarte mult, însă în afară de promisiuni nu au parte de nici o atenţie. Se zvoneşte, şi e grav dacă nu e doar un zvon, că se încearcă mutarea lor la Ministerul Tineretului şi Sportului. Acest zvon de o gravitate fără precedent în domeniu, dacă nu va fi infirmat imediat, va aduce cel mai mare prejudiciu sportului şcolar şi, în situaţia în care va fi confirmat de fapte, va produce un cataclism fără precedent în sistemul de învăţământ, eticheta sa rămânând pe veci imprimată de numele celui care va lua o asemenea decizie.
Am încercat, doamna ministru, să vă împărtăşesc o parte din temerile mele, temeri ce izvorăsc din problemele pe care le au cei pe care îi reprezint ca lider de sindicat. Protestul meu poate fi demontat de buna dumneavoastră credinţă şi de contestarea faptelor iterate de mine în acest protest, prin demonstraţia logică a politicii dumneavoastră de coordonare a sistemului de învăţământ, politică bazată pe o solidă argumentaţie, care să înlăture orice echivoc. Sincer, aş fi cel mai fericit să mă fi înşelat şi demonstraţia domniei voastre să fie suficientă în demontarea acestei viziuni care, în opinia mea, capătă aspecte groteşti şi apocaliptice.
În rest, ştiţi că vă doresc numai bine!
Ioan Leon Naroşi
Preşedinte al SFPPCI
Preşedinte Executiv al FEN
AFILIAT FEDERAŢIEI EDUCAŢIEI NAŢIONALE
Nr. 10 / 24.03.2009
Către
Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării
Doamnei Ministru Ecaterina Andronescu
Doamnă ministru Ecaterina Andronescu, am fi rămas la fel de puţin vizibili, aşa cum ne-aţi catalogat, rămânând fideli dialogului şi negocierilor, fără a ne dori mutarea acestora în sfera vizibilităţii mediatice dacă ultimele evenimente nu ne-ar fi produs frisoane de nelinişte faţă de măsurile pe care conducerea ministerului le-a promovat sau urmează să le promoveze.
Rămânem fideli crezului nostru şi anume că Sistemul Educaţional nu este o sumă de instituţii la care părinţii apelează pentru a ocupa timpul copiilor lor, pentru ca ei să primească o serie de informaţii ştiinţifice, culturale, tehnice, sportive, pentru ca aceştia să primească o diplomă ce atestă parcurgerea unui ciclu şcolar, diplomă care poate da bine la un CV, aşa cum mulţi sunt tentaţi să creadă.
Şcoala este instituţia fundamentală care formează forţa de muncă a societăţii, resursa umană necesară unei societăţi prospere şi civilizate, viitorul cetăţean responsabil, bine pregătit şi capabil să îndeplinească un rol activ şi eficient în cadrul comunităţii.
Dacă cei responsabili ar privi în acest mod Şcoala, ar înţelege un lucru simplu, dar elementar: “Şcoala trebuie să facă parte din orice strategie de dezvoltare, fie ea economică, socială, culturală, civică a oricărei comunităţi responsabile”. Mai mult chiar, Şcoala trebuie aşezată în centrul oricărei strategii de dezvoltare.
Ce se întâmplă acum? Şcoala nu numai că nu este aşezată în centrul strategiei de dezvoltare a României, ea, practic nici nu face parte din această strategie.
Se repetă greşeli devenite adevărate cutume, se modifică planurile cadru doar pentru a se micşora numărul de ore petrecut de elevi la clasă, fără nici cea mai mică analiză a nevoilor de formare, în baza unei strategii de dezvoltare economică, socială, culturală, sportivă, se restructurează planul de şcolarizare fără aceeaşi analiză de nevoi, heirupist, în grabă, împotriva oricăror reguli strategice, parcă doar pentru a puncta mai repede acţiuni şi demersuri care să poată fi prezentate ca realizări şefilor politici, se anulează investiţii aprobate de vechea conducere ministerială, doar pentru că le aparţin acelora şi nu actualilor conducători, se anulează decizii luate de instituţii abilitate de legi aflate în vigoare, doar pentru că ele au fost luate într-o altă perioadă politică, de către altă conducere a ministerului.
Rămâne să te întrebi, la fiecare schimbare politică a guvernului, pe ce mâini ticăloase a fost România până la venirea noilor conducători, pentru ca această întrebare să revină, la următoarea schimbare politică, în defavoarea prezentului. România, astfel, îşi devorează instituţiile statului prin acţiunile celor care conduc aceste instituţii, conducători care atunci când sunt la putere sau opoziţie, se miră de ce sondajele invocă constant lipsa de încredere a cetăţenilor români în instituţiile statului.
De vină este lipsa unor strategii solide, elaborate de specialişti, nu de politicieni, bazate pe realităţi şi prognoze şi orientate spre dezvoltarea României şi nu pe susţinerea orgoliilor politice ale celor aflaţi la putere, oricare ar fi ei.
Pentru cei care nu ştiu, iată cum s-a reformat sistemul educaţional din Japonia. Japonia, atunci când a constatat că SUA au ajuns la un nivel de dezvoltare care a produs un reviriment fără precedent reuşind să-i depăşească sub aspect economic, a hotărât că este momentul reformării Sistemului Educaţional, singurul, în viziunea lor, care putea revigora economia naţională.
Guvernul Japoniei a adunat academicieni, specialişti în economie, oameni de ştiinţă, oameni de cultură, sportivi şi le-a dat o temă de dezbatere, la care ei trebuiau să dea un răspuns: “Spre ce fel de economie trebuie să se îndrepte Japonia pe termen scurt, mediu şi lung, pentru a redeveni lider pe piaţa mondială?”.
După cinci ani cei puşi la treabă au dat un răspuns şi, în baza lui, Şcoala Japoneză a fost reformată, în sensul că şi-a modificat conţinuturile de predare pentru a forma specialişti în domeniile de dezvoltare stabilite prin adoptarea strategiei de dezvoltare a Japoniei. Bineînţeles că nu s-a pus nici o clipă problema finanţării educaţiei, au făcut socotelile costurilor reformei şi au finanţat sistemul educaţional.
La noi ce au însemnat reformele succesive ale sistemului educaţional? Schimbarea titulaturii ministerului, schimbarea, aproape anual, a sistemului de evaluare a elevilor, emiterea unor acte normative care să facă “invulnerabilă” obiectivitatea acestor evaluări, transformarea unor licee în colegii, modificarea conţinuturilor de predare după diferite modele europene sau transatlantice, uitând esenţialul – aceste modele nu aveau nici o legătură cu ţara noastră – vezi ce au făcut japonezii.
Mai putem spune că reforma a mai însemnat şi construirea câtorva şcoli la preţuri europene, s-au achiziţionat microbuze care să transporte copiii unor sate izolate la centrele de comună, s-au făcut unele reparaţii şi au fost formaţi profesori în baza unor proiecte de formare care nu au fost racordate în mod efectiv la o strategie coerentă de dezvoltare a sistemului educaţional, în funcţie de nevoile economice şi sociale ale României.
Apoi, putem vorbi de distrugerea infrastructurii de timp liber, a bazelor sportive, a taberelor şcolare, a bazelor de agrement, a palatelor şi cluburilor copiilor, a cluburilor sportive şcolare etc.
A propos, a avut cineva curiozitatea să verifice tot ce s-a întâmplat în 20 de ani cu bazele de agrement ale copiilor, cu bazele sportive pe care le utilizau copiii României, cu Palatele şi Cluburile Copiilor sau Cluburile Şcolare Sportive din România?
Dacă o veţi face dvs, o să fiţi oripilată de rapacitatea cu care s-au distrus bunuri comunitare care odinioară au fost construite pentru copiii României.
Dar, să trecem din sfera teoriei în cea a concretului, pentru a nu fi acuzaţi că generalizăm fără a exemplifica lucruri concrete.
1. Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării se gândeşte, în an de criză (neanticipată anul trecut când, promisiunile electorale deşănţate lăsau să se înţeleagă că în România va curge lapte şi miere în anul 2009) să desfiinţeze şcolile de arte şi meserii şi să reînfiinţeze liceele tehnologice. Trecem peste faptul că unii dintre cei care neagă performanţa acestor şcoli au susţinut cu ani în urmă înfiinţarea lor, arătând binefacerile pe care aceste şcoli le vor aduce sistemului de învăţământ şi întrebăm: câţi profesori şi câţi elevi vor fi afectaţi de această măsură? S-a întrebat cineva ce statut vor avea peste ani absolvenţii şcolilor de arte şi meserii şi cum vor justifica aceştia pe piaţa muncii pregătirea lor, atât timp cât ministerul consideră această pregătire un eşec de proporţii? Pe banii cui vor fi recuperaţi profesional aceşti elevi care, se dovedeşte, au fost cobaii unui experiment nereuşit. Ştie doamna ministru că, ascultând argumente veninoase, venite de la lăudătorii de serviciu, aceeaşi care i-au cântat şi domniei sale prohodul când a plecat din minister, lasă pe drumuri, în plină criză financiară, profesori, maiştri instructori care au în grijă familii împovărate de “beneficiile” crizei mondiale? Negarea unei evaluări făcute de ARACIP, pornind de la simplu motiv “cuiva nu-i place de careva”, aduce atingere instituţiilor evaluate pe bani grei, după procedurile legale aflate în vigoare, lăsând arbitrariul în hotărârea soartei acestor instituţii. Exemplul Şcolii de Arte şi Meserii din Bistriţa nu poate să nu fie cunoscut, având în vedere că Secretarul de stat Doina Pană vine din acest oraş. Această instituţie a cheltuit din bani publici peste 10.000 RON pentru evaluarea şi autorizarea unor clase de liceu. A obţinut autorizarea, dar conducerea ministerului nu o recunoaşte. Pe banii cui, întreb, evident – retoric, se va repara această nedreptate? Profesorii acestei şcoli care aşteaptă neliniştiţi un răspuns care să le dea speranţa păstrării unui loc de muncă sau trecerea lor în şomaj, ai cui sunt şi cine le asigură cadrul firesc, relaxat, pentru ca ei să-şi poată exercita munca? Evident, sunt nesemnificativi în faţa dorinţelor inovatoare, doar ministerul este şi al inovării, fiind doar nişte victime colaterale crizei mondiale.
2. După ce ministerul a dat un semnal reformator în reaşezarea instituţiilor din sistem a trecut, nu-i aşa, la planurile cadru. Acestea au fost elaborate într-un timp record demn de înscrierea în paginile Cărţii Recordurilor, monopolizată în ultimul timp de către concurenţii români care se întrec în tot felul de proiecte culinare, pentru a fi înscrişi ca mari performeri. Astfel, elevul român va fi degrevat de o serie de activităţi care nu fac altceva decât să-i ocupe timpul, obosindu-l inutil şi exemplificăm materiile văduvite prin micşorarea orelor de predare: Educaţie -Fizică, Arte, Limbi moderne etc. Halal să ne fie! Iată cum am decongestionat timpul de învăţare al elevilor şi cum am creat premisele racordării sistemului educaţional la o strategie de dezvoltare de nimeni ştiută. Nu sunt profesor al vreunei discipline “reformate” şi nici adeptul unui învăţământ excedentar elitist, recunosc şi susţin necesitatea unui plan cadru aerisit, dar el trebuie adecvat unor scopuri bine definite şi nu unor premise aşezate ca singur argument renovator. Haideţi să hotărâm odată în ce Românie vrem să trăim şi apoi să stabilim conţinuturile de predare şi ponderea lor ca discipline de învăţământ, altfel devin şi eu sceptic şi mă voi întreba ce interese joacă această carte periculoasă care, lasă viitorul ţării pe mâna arbitrariului, pregătindu-l parcă să îmbătrânească repede şi urât, valorificând în zone periculoase învăţătura “fericiţi cei săraci cu duhul”.
3. Între priorităţile ministerului se numără şi stabilirea unui sistem obiectiv şi eficient de evaluare a performanţei profesorului în vederea salarizării diferenţiate. Şi iată evaluatorii: elevii, părinţii, reprezentanţii autorităţii locale şi, în sfârşit, instituţiile coordonatoare ale şcolii. La prima vedere – foarte european şi reformist. Dar, au elevii şi părinţii acestora practica şi competenţele unei evaluări obiective? În baza căror criterii vor face aceştia aprecierea evaluării? Cât de obiectivă va fi aceasta, ştiut fiind faptul că toată lumea se pricepe la educaţie? Oare nu vor fi apreciaţi acei profesori care vor fi “atenţi” la dorinţele elevilor şi părinţilor şi vor fi mai puţin exigenţi la notare? Oare poliţiştii nu ar trebui să fie evaluaţi de infractori, procurorii de inculpaţi, judecătorii de către cei condamnaţi şi politicienii de Dumnezeu, că doar au jurat pe Biblie? Aleşii locali, după ce vor rezolva problemele urbei, se vor aduna la o şezătoare în care profesorul va sta umil şi va aştepta judecarea raportului lui de activitate de către tractoristul Gicu şi coana Miţa, care, nu-i aşa?, are onoarea reperată de către domn primar… Mă întreb, şi-mi cer scuze, doamna ministru, pentru lipsa de inspiraţie în alegerea cuvintelor pe care le-am asociat protestului meu, pe cine reprezentaţi dumneavoastră în fruntea ministerului? Mi-e greu să cred că profesorii se vor considera reprezentaţi în aceste condiţii. Da, doamnă ministru, profesorii, învăţătorii, educatoarele au nevoie de criterii de evaluare obiectivă, care să-i stimuleze şi să le recompenseze meritele, dar acestea trebuie identificate, enunţate fără echivoc şi aplicate consecvent de către cei în drept, respectiv de către cei care le coordonează activitatea, dar cu o condiţie – aceştia, conducătorii, să fie numiţi pe criterii de competenţă managerială şi nu pentru că au contribuit la aducerea la putere a unui partid, şi aici, avem o mare problemă.
4. Ne ascundem în spatele depolitizării structurilor administrative, dar câtă ipocrizie credeţi că mai poate înghiţi acest popor? Oare nu ştiţi că şefii şi colegii politici aşteaptă la fiecare schimbare răsplata faţă de “munca” depusă în folosul partidului, pentru contribuţia personală în aducerea acestuia la putere şi, pe cale de consecinţă, accesul la ciolanul guvernării, oricare ar fi acesta? Oare nu ştim cu toţii că după schimbarea guvernului urmează o asiduă şi obositoare muncă de împărţire a puterii, până la nivelul portarului de instituţie? Oare nu ştiţi că se împart demnităţi, funcţii, portofolii, până şi locurile de parcare privilegiate? Oare nu ştiţi că sunt irosite luni bune până ce actul de guvernare poate fi exercitat, chiar şi aşa, cum este el exercitat de 20 de ani? Acum sunteţi pe cale să acceptaţi numirea directorilor de către primari, invocând măsuri de descentralizare. Asta da, măsură de descentralizare, vom avea în şcoli directori proporţional cu procentul câştigat la aleceri …% PSD, ….%PD-L,….%PNL,…..%UDMR. Oare ştiţi că în minister nici un funcţionar nu poate să-şi prefigureze o carieră bazată pe competenţă şi neaservită politic? Sunt convins că nu vă spun lucruri neştiute, dar, atunci, haideţi să renunţăm la ipocrizie şi să legiferăm că la fiecare schimbare politică se schimbă politic şi structura administrativă. Sunt sigur că, în felul acesta, dacă nu aţi avea subalterni mai competenţi, măcar aceştia ar fi mai sinceri faţă de dumneavoastră şi mai liberi să slujească cu devotament partidul care i-a răsplătit. Cu toate că, dacă mă gândesc mai bine, s-ar putea să aveţi şi surprize. Aşa că, doamna ministru, vă cer să meditaţi şi să luaţi o poziţie fără echivoc în ceea ce priveşte numirea directorilor de şcoală şi nivelul până la care veţi face epurări politice în minister, dar mai ales în inspectoratele şcolare. Pentru că, doamnă ministru, ei mai speră ca eu să le reprezint interesele şi vă asigur că le voi reprezenta.
5. Palatele şi cluburile copiilor au redevenit cenuşăresele nedorite ale sistemului de învăţământ, copilul nedorit,care totuşi se încăpăţânează să existe şi pe care sistemul îl lasă să moară încet, dar sigur. Odată, cu ani în urmă, mi-aţi dat speranţa că înţelegeţi importanţa acestor instituţii şi m-aţi făcut să dau speranţă celor care îşi desfăşurau activitatea în aceste instituţii că, în sfârşit, cineva le înţelege rostul şi le apreciază munca. Acum văd o schimbare de atitudine. Investiţii, aprobate pentru construirea unor palate sau cluburi care şi-au pierdut spaţiile în urma unor revendicări sau interese imobiliare, au fost abandonate fără explicaţii. Palatele şi cluburile copiilor sunt pasate între autoritatea ministerului şi autorităţile locale, fără o fundamentare şi protecţie instituţională legiferată. Personal abandonat şi folosit doar pentru debuşee în rezolvarea crizelor de reducere de personal. Proiecte educative dezvoltate de către aceste instituţii, subfinanţate de către “viziunea” profesionistă a unora de la buget finanţe, care, nu-i aşa?… .au ţinut ministerul în stare de funcţionare şi, evident, vă vor demonstra, apocaliptic, pe ce bombă staţi şi dumneavoastră şi cât de protectori sunt ei, aşa că nu-i aşa?, le veţi accepta şi dumneavoastră politicile arhaice de elaborare şi execuţie a bugetului ministerului, pentru ca, atunci când va veni un alt ministru, să constate că – noroc cu ei, că a avut cine conduce ministerul. Astfel, concret Timişoara, Bistriţa, Zalăul, Aradul, Baia-Mare şi alte localităţi au rămas fără spaţii de timp liber, cu proiecte de investiţii abandonate, lăsaţi să se descurce singuri. Dar, sunt convins, toate acestea le ştiţi şi cei care ar trebui să vă propună soluţii au şi făcut-o, astfel încât lucrurile “rămân cum s-a stabilit”.
6. Cluburile Sportive Şcolare instituţii de excelenţă în sportul şcolar se bucură de acelaşi tratament atent supravegheat de minţi diabolice, care parcă există doar cu un singur scop, acela de a distruge tot ce încă mai funcţionează. Cluburile Sportive Şcolare îşi desfăşoară activitatea în condiţii de care le-ar fi jenă şi ţărilor din lumea a treia sau a patra. Au o infrastructură neadecvată şi sunt singurele care mai luptă pentru ca tinerii României să se dezvolte sănătos şi să obţină performanţe sportive de excepţie. Au parte de subfinanţare, ameninţări, venite chiar din minister, prin care sunt atenţionaţi că, dacă spun ce-i doare şi cu ce probleme se confruntă, vor fi desfiinţaţi, de şicane şi de incertitudini. Aţi ascultat vreo dată pe cei care lucrează în Cluburile Sportive Şcolare? Nu au elocinţa unei retorici academice, dar sunt cinstiţi şi pasionaţi în munca pe care o fac şi nu cer foarte mult, însă în afară de promisiuni nu au parte de nici o atenţie. Se zvoneşte, şi e grav dacă nu e doar un zvon, că se încearcă mutarea lor la Ministerul Tineretului şi Sportului. Acest zvon de o gravitate fără precedent în domeniu, dacă nu va fi infirmat imediat, va aduce cel mai mare prejudiciu sportului şcolar şi, în situaţia în care va fi confirmat de fapte, va produce un cataclism fără precedent în sistemul de învăţământ, eticheta sa rămânând pe veci imprimată de numele celui care va lua o asemenea decizie.
Am încercat, doamna ministru, să vă împărtăşesc o parte din temerile mele, temeri ce izvorăsc din problemele pe care le au cei pe care îi reprezint ca lider de sindicat. Protestul meu poate fi demontat de buna dumneavoastră credinţă şi de contestarea faptelor iterate de mine în acest protest, prin demonstraţia logică a politicii dumneavoastră de coordonare a sistemului de învăţământ, politică bazată pe o solidă argumentaţie, care să înlăture orice echivoc. Sincer, aş fi cel mai fericit să mă fi înşelat şi demonstraţia domniei voastre să fie suficientă în demontarea acestei viziuni care, în opinia mea, capătă aspecte groteşti şi apocaliptice.
În rest, ştiţi că vă doresc numai bine!
Ioan Leon Naroşi
Preşedinte al SFPPCI
Preşedinte Executiv al FEN
Despre sindicatul nostru
Stimata doamnă / Stimate domn,
Vă informăm asupra existenţei Sindicatului Funcţionarilor Publici şi al Personalului Contractual din Învăţământ şi vă rugăm să transmiteţi aceste informaţii tuturor persoanelor vizate şi interesate.
Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Învăţământ este constituit în baza Hotărârii jud. nr. 4/01.02.2006, Dosar nr. 798/4/2006, este un sindicat naţional, este afiliat F.E.N. şi constituie în cadrul federaţiei Departamentul Administraţie Publică din Educaţie. Membrii sindicatului pot fi funcţionarii publici din învăţământ, personalul contractual (inspectori din inspectoratele şcolare judeţene etc.), directori de unităţi de învăţământ, angajaţi din palatele şi cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare, profesori diriginţi, alţi angajaţi din sistemul educativ care au avut şi au preocupări active sau de perspectiva în domeniul administraţiei şi managementului sistemului educativ. Precizăm că sindicatul nostru are membri în Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, în inspectorate şcolare şi toate categoriile de unităţi de învăţământ, având ca principal obiectiv reprezentarea intereselor membrilor noştri în faţa conducerii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a Guvernului României, a altor instituţii ale statului român. Un Comunicat referitor la crearea sindicatului nostru poate fi consultat la adresa web http://www.fen.ro/dape.htm,
Persoanele care doresc să se înscrie în sindicat pot să ne scrie pe adresa sfppci@gmail.com.
După înregistrarea cererii de înscriere, unitatea la care este angajat membrul de sindicat va fi informată cu privire la datele de identificare ale sindicatului pentru a se vira cotizaţia. Cotizaţia reprezintă 1% din venitul brut şi este deductibilă prin lege din impozitul pe salariu.
Va aşteptăm în rândul membrilor noştri, asigurându-vă de cele mai bune intenţii şi de garanţia urmăririi respectării drepturilor dumneavoastră.
PREŞEDINTE
Prof. IOAN LEON NAROŞI
Vă informăm asupra existenţei Sindicatului Funcţionarilor Publici şi al Personalului Contractual din Învăţământ şi vă rugăm să transmiteţi aceste informaţii tuturor persoanelor vizate şi interesate.
Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Învăţământ este constituit în baza Hotărârii jud. nr. 4/01.02.2006, Dosar nr. 798/4/2006, este un sindicat naţional, este afiliat F.E.N. şi constituie în cadrul federaţiei Departamentul Administraţie Publică din Educaţie. Membrii sindicatului pot fi funcţionarii publici din învăţământ, personalul contractual (inspectori din inspectoratele şcolare judeţene etc.), directori de unităţi de învăţământ, angajaţi din palatele şi cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare, profesori diriginţi, alţi angajaţi din sistemul educativ care au avut şi au preocupări active sau de perspectiva în domeniul administraţiei şi managementului sistemului educativ. Precizăm că sindicatul nostru are membri în Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, în inspectorate şcolare şi toate categoriile de unităţi de învăţământ, având ca principal obiectiv reprezentarea intereselor membrilor noştri în faţa conducerii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a Guvernului României, a altor instituţii ale statului român. Un Comunicat referitor la crearea sindicatului nostru poate fi consultat la adresa web http://www.fen.ro/dape.htm,
Persoanele care doresc să se înscrie în sindicat pot să ne scrie pe adresa sfppci@gmail.com.
După înregistrarea cererii de înscriere, unitatea la care este angajat membrul de sindicat va fi informată cu privire la datele de identificare ale sindicatului pentru a se vira cotizaţia. Cotizaţia reprezintă 1% din venitul brut şi este deductibilă prin lege din impozitul pe salariu.
Va aşteptăm în rândul membrilor noştri, asigurându-vă de cele mai bune intenţii şi de garanţia urmăririi respectării drepturilor dumneavoastră.
PREŞEDINTE
Prof. IOAN LEON NAROŞI
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
